Istoria bumbacului

Este dificil de stabilit când exact au început oamenii să folosească bumbacul. Se spune că egiptenii ştiau de bumbac încă din anul 12 000 i.h. În unele peşteri din Mexic au fost descoperite fibre din bumbac şi haine datând încă din 7000 i.h.

Cu toate acestea, hinduşii sunt consideraţi a fi primii cultivatori ai bumbacului. În sec V i.h, Herodot deja scria despre copaci indieni, de unde lâna era strânsă ca de pe oi şi ţesută în haine nemaipomenit de delicate. Pe parcursul secolelor acest mesaj transformat şi exagerat a devenit legendă, potrivit căreia bumbacul era cules din „plantele oilor”.

Explicaţia era că în florile acestor plante trăiau oiţe mici, cu lâna foarte moale, iar plantele se aplecau foarte mult pentru ca oiţele să poată paşte iarba din apropiere. După ce toată iarba s-a terminat, oiţele au murit, s-au uscat şi au lăsat o lână moale şi delicată.

După convingerile hinduse, bumbacul era un dar din rai. Într-un imn din cartea religioasă Rigveda, sunt părţi despre „fire pe un război de ţesut” şi despre faptul că aşternuturile lui Dumnezeu erau făcute din aceste fire. Era o convingere că dacă oamenii dormeau pe aşternuturi moi, vor deveni mai buni cu semenii lor.

În Europa, cu epoci în urmă oamenii se îmbrăcau în pielea animalelor vânate, apoi lâna şi pânza de in au devenit principalele materiale folosite pentru fabricarea hainelor. Bumbacul, sub formă de muselină delicată a fost adus de negustorii din Orientul Îndepărtat şi i se spunea GUTUN, de unde a derivat şi denumirea engleză „cotton”, franceză „coton”, spaniolă „algodon” şi italiană „cotone”. În secolul XIV, bumbacul se cultiva deja în zonele Mediteraniene şi apoi se transporta către Olanda unde firele erau prelucrate şi ţesute în haine, în aşa numitele fabrici de confecţii.

Producătorii europeni se opuneau importului de materiale noi atât de mult încât în Anglia, în prima jumătate a secolului XVIII, a fost adoptată o lege împotriva producţiei, prelucrării bumbacului şi chiar a comercializării hainelor din bumbac, pentru a proteja producţia locală de pânză de in şi lână.

O dată cu descoperirea Americii în 1492, Cristofor Columb a găsit şi culturi de bumbac în Bahamas. Se pare că Americanii nativi foloseau bumbacul, pe care îl torceau, uscau şi îl vopseau perfect. Mumiile peruviene antice erau înfăşurate în materiale din bumbac, culoarea şi textura acestora asemănâdu-se cu ale mumiilor descoperite în mormintele egiptene.

În anul 1556, coloniştii au adus în Florida primele culturi de bumbac, dar cu toate acestea industria bumbacului s-a dezvoltat pe deplin în SUA abia la sfârşitul secolului XVIII, iar invenţia maşinii de separat firele de seminţe a lui Eli Whitney a fost o etapă hotărâtoare în acest sens. Statele sudului: Alabama, Louisiana, Tennessee şi Arkansas au devenit adevărate centre de prelucrare a bumbacului. Asta a pus capătul culturilor de orez şi tutun.

Pentru culturile de bumbac au fost aduşi numeroşi sclavi, bumbacul devenind „Regele Bumbac” sau „Aurul Alb”. În ciuda faptului că era deja cunoscut de câţiva zeci de ani, a devenit crucial pentru industria textilă abia în secolul XIX.